Calicivirusul felin (FCV) este un agent patogen comun la pisicile domestice care este foarte contagios, rezistent la mulți dezinfectanți și demonstrează o variabilitate genetică ridicată.
Foto: www.freepick.com
Infecția cu FCV poate duce la boli grave sau chiar fatale. În această revizuire, Comitetul consultativ european pentru bolile pisicilor (ABCD), un consiliu de experți independent din punct de vedere științific în medicina felinei din 11 țări europene, prezintă cunoștințele actuale despre infecția cu FCV și completează golurile cu opiniile experților.
Infecțiile cu FCV sunt deosebit de problematice în mediile cu mai multe pisici. Pisicile infectate cu FCV prezintă adesea eroziuni dureroase în gură și afecțiuni ușoare ale căilor respiratorii superioare și, în special la pisoi, chiar pneumonie fatală.
Cu toate acestea, infecția poate fi asociată cu gingivostomatită cronică.
Rareori, variantele FCV foarte virulente pot induce boli sistemice severe cu răspândire epizootică și mortalitate ridicată. FCV poate fi detectat cel mai bine prin PCR cu revers-transcriptază.
Cu toate acestea, un rezultat negativ nu exclude infecția cu FCV și pisicile sănătoase pot testa pozitiv. Toate pisicile trebuie vaccinate împotriva FCV (vaccin de bază); cu toate acestea, vaccinarea protejează pisicile de boli, dar nu de infecții.
Având în vedere variabilitatea mare a FCV, schimbarea la tulpini diferite de vaccin poate fi benefică dacă boala apare la pisicile complet vaccinate. Imunitatea indusă de infecție nu este pe viață și nu protejează împotriva tuturor tulpinilor; de aceea, se recomandă vaccinarea pisicilor care s-au vindecat de boala calicivirală.
Calicivirusul felin (FCV) este un agent patogen foarte contagios, cu o răspândire pe scară largă în populația de feline. Poate fi întâlnit la purtătorii asimptomatici; în același timp, infecția cu FCV poate duce la mai multe probleme clinice distincte.
Frecvent și tipic, se găsește în asociere cu ulcere bucale, în special ale limbii și palatului, precum și cu semne ușoare ale căilor respiratorii superioare.
La pisoi și, de asemenea, mai rar la pisicile adulte, infecția cu FCV poate duce la pneumonie severă.
Un sindrom de șchiopătare cu șchiopătare schimbătoare a diferitelor membre a fost documentat în timpul infecției acute cu FCV, precum și după imunizarea cu FCV cu vaccinuri cu virus viu atenuat.
Mai mult, FCV a fost asociat cu gingivostomatita cronică felina și, în cele din urmă, infecția sistemică virulentă cu FCV (VS-FCV) a fost descrisă cu un rezultat adesea letal pentru pisica afectată sau pentru mai multe pisici dintr-un mediu cu mai multe pisici, din cauza răspândirii epizootice a bolii.
Astfel, FCV este un virus care prezintă multe fațete ale problemelor clinice. Acest lucru se poate datora parțial variabilității genetice ridicate, deși până în prezent nu a fost dovedită nicio asociere între caracteristicile genetice specifice sau mutațiile FCV și prezentarea clinică.
Infecția cu FCV este deosebit de răspândită în mediile cu mai multe pisici.
Ce este acest virus?
FCV aparține familiei Caliciviridae, genului Vesivirus. Calicivirusurile includ agenți patogeni importanți ai omului (cum ar fi norovirusul, una dintre cele mai frecvente cauze ale gastroenteritei infecțioase la oameni) și ai altor specii de animale, inclusiv virusul sindromului iepurelui brun european și virusul bolii hemoragice a iepurilor.
Infecția cu calicivirus la pisici.
Calicivirusul felin (FCV) este un agent patogen comun la pisicile domestice care este foarte contagios, rezistent la mulți dezinfectanți și demonstrează o variabilitate genetică ridicată. Infecția cu FCV poate duce la boli grave sau chiar fatale.
Infecțiile cu FCV sunt deosebit de problematice în mediile cu mai multe pisici. Pisicile infectate cu FCV prezintă adesea eroziuni dureroase în gură și afecțiuni ușoare ale căilor respiratorii superioare și, în special la pisoi, chiar pneumonie fatală. Cu toate acestea, infecția poate fi asociată cu gingivostomatită cronică. Rareori, variantele FCV foarte virulente pot induce boli sistemice severe cu răspândire epizootică și mortalitate ridicată. FCV poate fi detectat cel mai bine prin PCR cu revers-transcriptază.Toate pisicile trebuie vaccinate împotriva FCV (vaccin de bază); cu toate acestea, vaccinarea protejează pisicile de boli, dar nu de infecții.
Având în vedere variabilitatea mare a FCV, schimbarea la tulpini diferite de vaccin poate fi benefică dacă boala apare la pisicile complet vaccinate. Imunitatea indusă de infecție nu este pe viață și nu protejează împotriva tuturor tulpinilor; de aceea, se recomandă vaccinarea pisicilor care s-au vindecat de boala calicivirală.
Epidemiologie.
Nu există rezervoare cunoscute sau gazde alternative pentru FCV, în afară de felidele sălbatice. Oamenii nu sunt susceptibili la infecție. FCV este eliminat de pisicile cu boală acută predominant prin secreții orale și nazale, dar este detectat și în sângele, urina și fecalele pisicilor infectate. După recuperare, multe pisici continuă să raspândească virusul, majoritatea cel puțin la 30 zile după infecție, ori mai mult timp după infecție, sau în functie de mai mulți factori chiar toată viața.
Infecția cu FCV este larg răspândită în populația generală de pisici. Prevalența este în mare măsură proporțională cu numărul de pisici dintr-o gospodărie. Este cel mai scăzut la pisicile sănătoase ținute în grupuri mici de mai puțin de patru pisici (2,5%) și mai mare la grupurile de pisici sănătoase de patru sau mai multe pisici (32%). Prevalența în cadrul coloniilor și adăposturilor individuale este variabilă, variind de la scăzut la mare (50-90%).
Un studiu efectuat în coloniile de pisici fără stăpân din Italia a constatat că 85% dintre pisici au fost pozitivi cu anticorpi pentru FCV. Prevalența ridicată a FCV într-o colonie este asociată cu o diversitate ridicată a tulpinii FCV, legată de un număr mic de pisici infectate persistent și reinfectarea altor membri ai populației de pisici fie cu o variantă a aceleiași tulpini FCV, fie cu o tulpină diferită.
Fiecare colonie sau grup de pisici este de obicei infectată cu viruși distincti care evoluează din strămoși diferiți. În același timp, pisicile individuale pot fi infectate cu mai mult de o tulpină de FCV. Introducerea de noi tulpini într-o colonie de pisici și infectarea pisicilor individuale cu mai mult de o tulpină poate duce la evenimente de recombinare, crescând variabilitatea genetică; acesta din urmă ar putea fi asociat cu selecția de variante antigenice la o pisică care scapă de răspunsul imun colectiv, permițând astfel infecția endemică la o populație de pisici.
În mediile de adăpost cu o rotație mare a pisicilor și, la rândul lor, cu introduceri frecvente de noi tulpini de FCV, a fost demonstrată variabilitatea genetică deosebit de mare a FCV. Răspândirea FCV în adăposturile pentru pisici ar putea fi redusă prin măsuri bune de igienă și biosecuritate. Infecția apare, în general, prin contactul direct cu secrețiile de la pisicile infectate acut și purtătoare.
Cu toate acestea, virusul supraviețuiește în mediu și rămâne infecțios până la o lună pe suprafețe uscate la temperatura camerei și chiar mai mult în condiții mai reci.
Virusul persistă, de asemenea, mai mult timp în mediile umede, comparativ cu mediile uscate, iar răspândirea aerosolilor a fost detectată în spatiile cu pisici care elimină FCV.
Transmiterea indirectă poate avea loc, în special în limitele apropiate ale unei crescătorii de animale, unde secrețiile pot contamina cuștile, uneltele de hrănire și curățare sau personalul. Mai mult, transmiterea indirectă prin fomite sau persoane trebuie să fie așteptată așa cum a fost descris pentru variantele VS-FCV.
De asemenea, virusul poate rămâne infecțios în fecalele puricilor timp de până la opt zile.
Imunitate.
Anticorpii de origine maternă (MDA) sunt importanți pentru protecție în primele săptămâni de viață și pot interfera cu vaccinarea.
Răspuns imun activ.
Anticorpii de neutralizare a virusului apar la aproximativ șapte zile după infecție.
Semne și simptome clinice.
Infecția cu FCV poate provoca semne orale și respiratorii superioare acute, dar a fost, de asemenea, asociată cu gingivostomatită cronică, care este considerată o afecțiune mediată imun. Mai mult, au fost descrise boala „picior și labe” și VS-FCV.
Boala acută a căilor respiratorii si a căilor respiratorii superioare.
Constatările clinice pot diferi, în funcție de tulpina FCV, de vârsta pisicilor afectate și de factorii de creștere. În timp ce în unele cazuri infecția este subclinică, în multe altele, există un sindrom tipic de ulcer lingual și o boală respiratorie acută relativ ușoară. Semne mai severe pot semăna cu boala respiratorie cauzată de FHV; cu toate acestea, co-infecțiile care apar frecvent cu FHV, Chlamydia felis sau Mycoplasma felis ar putea fi responsabile pentru unele dintre semnele respiratorii, mai degrabă decât FCV în sine. Ulcerațiile bucale, strănutul și scurgerile nazale seroase sunt semnele principale. Febra este, de asemenea, frecvent observată.
Anorexia, uneori însoțită de hipersalivație din cauza ulcerelor bucale (localizate în principal pe limbă), este adesea mai proeminentă decât semnele de rinită.
Semnele se rezolvă de obicei după câteva zile doar cu tratament simptomatic.
Diagnostic.
Pisicile asimptomatice, precum și pisicile vaccinate cu vaccinuri cu virusuri vii modificate post-vaccinare pot elimina ocazional FCV. Prin urmare, trebuie luată precauție atunci când se interpretează orice rezultat FCV RT-PCR pozitiv din cauza corelației slabe dintre prezența ARN viral și semnele clinice.
Managementul bolii.
Tratamentul pisicilor cu boli acute ale căilor respiratorii superioare sau bucale: Majoritatea pisicilor afectate de FCV vor necesita puțin sau deloc tratament specific. Cu toate acestea, pisicile grav afectate pot beneficia de îngrijire intensivă și terapie de susținere. Tratamentul deshidratării și restabilirea tulburărilor electrolitice prin administrare intravenoasă de lichide sunt necesare pentru pisicile cu semne clinice severe. Aportul de alimente este extrem de important.
Multe pisici cu infecție cu FCV nu mănâncă, în principal din cauza febrei și/sau a durerii din cauza ulcerelor din cavitatea bucală, uneori și din cauza pierderii mirosului din cauza congestiei nazale.
Alimentele pot fi amestecate pentru a provoca mai puțină durere atunci când mănânci, ar trebui să fie foarte gustoase și pot fi încălzite pentru a crește mirosul. Ispitirea pisicii să mănânce manual hrănirea cu alimente amestecate calde și mirositoare poate fi suficientă în unele cazuri.
Alternativ, dietele comerciale fluide bogate în energie pot fi folosite pentru hrănirea manuală. În plus, stimulente ale apetitului.
Terapia antivirală a bolii acute ale căilor respiratorii superioare.
Majoritatea antiviralelor utilizate în medicina veterinară inhibă doar replicarea virusurilor ADN sau a retrovirusurilor, iar antiviralele pentru tratamentul specific al infecțiilor cu FCV nu sunt disponibile.
Recomandări generale privind tipul de vaccin și protocolul de vaccinare.
Infecția cu FCV este omniprezentă și poate induce boli severe. Prin urmare, ABCD recomandă ca toate pisicile să fie vaccinate împotriva FCV. Sondajele europene privind istoricul vaccinurilor la pisici și atitudinile proprietarilor față de vaccinare au arătat că 69% dintre pisicile din Marea Britanie au fost vaccinate în ultimele 12 luni în 2008 și 78% dintre pisicile germane au fost vaccinate în ultimii trei ani în 2014 /2015.
Deși vaccinarea oferă o protecție bună împotriva bolilor orale și ale tractului respirator superior asociate cu FCV în majoritatea cazurilor, nu împiedică pisicile să se infecteze sau să elimine FCV după infecție.
Cu toate acestea, unele studii au arătat rate semnificativ mai mici de infecție la pisicile vaccinate comparativ cu cele nevaccinate.
Alătură-te eforturilor noastre și devino parte din soluție! Fiecare donație, oricât de mică, contribuie la bunăstarea pisicilor comunitare și la implementarea metodei TNR. Împreună, putem face o diferență reală în viețile acestor suflete nevinovate! Donează acum și ajută-ne să le oferim un viitor mai bun!
Articol complet : https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9145992/
Comments