Comunicate
COMUNICAT al Asociatiei TNR Capturare Sterilizare Eliberare
privind cererile de chemare in judecata inregistrate la Tribunalul Bucuresti a : Consiliului Local al sectorului 6, Consiliului Local al sectorului 4 si Consiliul Local al Sectorului 3.
Asociatia TNR Capturare Sterilizare Eliberare infiintata in 2022, are misiunea de a opri creșterea necontrolată a populației de pisici comunitare din București și zonele limitrofe, prin capturarea, sterilizarea și eliberarea acestora înapoi în teritoriu.
Astfel, Asociația își propune să îmbunătățească viața pisicilor comunitare și relația acestora cu oamenii din comunitate. Pe termen lung, viziunea este de a stabiliza și chiar reduce numărul pisicilor fără stăpân, asigurând o viață mai bună pentru acestea și o coexistență pașnică cu locuitorii zonelor respective.
În activitatea noastră, întâlnim foarte des persoane care doresc să contribuie la bunăstarea animalelor fără stăpân, însă sunt sancționate contravențional de autoritățile din cadrul Primăriei Sectorului 3, 4 si 6 pentru hrănirea pisicilor comunitare pe domeniul public sau li se dau avertismente scrise ori verbale.
-
Primaria Sectorului 6
Solicitam ANULAREA următoarelor dispoziții din Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 293/2017 - Regulamentul privind parcurile, locurile de joacă, locurile de odihnă, grădinile de cartier și terenurile de sport aflate în administrarea sectorului 6 al Municipiului București – Anexa:
Art. 16. Reprezintă, de asemenea, activități interzise următoarele:
x) hrănirea animalelor fără stăpân și a păsărilor, cum ar fi pisicile sau porumbeii.
În data de 25.07.2025, am formulat plângere prelabilă pentru revocarea parțială a hotărârii Consiliului Local nr. 293/2017, primind răspunsul din data de 04.09.2025 al autorității locale de respingere a plângerii, în sensul că:
“(…) În concluzie, dispoziția contestată din art. 16 lit. x) din HCL nr. 293/2017 nu doar legală, ci și necesară și adoptată cu respectarea competențelor legale, respectă legislația națională privind protecția animalelor, salubrizarea și regimul deșeurilor, este proporțională și justificată în raport cu scopul urmărit - protejarea sănătății și ordinii publice. Așadar, Primarul sectorului 6 a deliberat în limitele competenței sale legale, cu respectarea principiilor de legalitate, oportunitate și proporționalitate.
Pe cale de consecință, sub aspectele sesizate, ținând cont că nu au fost constatate încălcări ale codului legal aplicabil precum și faptul că a intrat in circuitul civil și a produs efecte, nu poate fi dispusă revocarea actului administrativ cu caracter normativ in cauză.”
-
Primăria Sectorului 4
Solicitam ANULAREA următoarelor dispoziții din Hotărârea Consiliului Local nr. 22/2007 privind aprobarea normelor obligațiile și responsabilitățile care revin persoanelor fizice și juridice pentru menținerea unui mediu de viață sănătos – Anexa nr. 1:
- Art. 3 Asociațiile de proprietari/locatari, deținătorii de apartamente și imobile au următoarele obligații:
f) să nu dețină sau să nu crească animale și păsări pe domeniul public în adăposturi speciale sau liber,
- Art. 13 Nerespectarea prezentelor norme constituie contravenție care se sancționează după cum urmează:
c)încălcarea prevederilor Art. 3 lit. f se sancționează cu amendă de la 500 la 2500 lei.
În data de 26.08.2025, am formulat plângere prelabilă pentru revocarea parțială a hotărârii Consiliului Local Sector 4 nr. 22/2007, primind răspunsul din data de 15.09.2025 al autorității locale de respingere a plângerii, în sensul că:
"(…) Hotărârea, menţionată mai sus, respecta prevederile Legii 215/2001 privind administraţia publică locală în vigoare la data aprobării, ulterior înlocuită de Codul administrativ din 03.07.2019, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019. Totodată, asupra actului a fost exercitat și controlul de legalitate de către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, fără a fi identificate motive care să impună suspendarea sau anularea acestuia."
-
Primăria Sectorului 3
Solicitam ANULAREA următoarelor dispoziții din Hotărârea Consiliului Local nr. 567/2017 privind stabilirea unor măsuri pentru buna gospodărire și înfrumusețarea Sectorului 3 al Municipiului București:
Constituie contravenții și se sancționează cu amendă (…) următoarele fapte:
Art. 2 lit. b - adăpostirea pisicilor și câinilor comunitari în spațiile comune ale imobilelor de locuit, pe spațiile verzi aferente acestora sau în curți, fără acordul scris al asociației de proprietari sau a celorlalți colocatari.
În data de 02.09.2025, am formulat plângere prelabilă pentru revocarea parțială a hotărârii Consiliului Local nr. 567/2017, primind răspunsul din data de 30.09.2025 al autorității locale de respingere a plângerii, în sensul că:
“(…) În concluzie, având în vedere cele prezentate, considerăm că Hotărârea nr. 567/2017 a Consiliului Local Sector 3a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale în materie, neexistând niciun motiv de revocare a acesteia.”
MOTIVELE DE NELEGALITATE ALE HCL sunt evidente, sustinute de legislatie si vor fi dezbatute in instanta.
Animalele fără stăpân nu trebuie să se afle pe străzi, dar în mod evident acestea se afla acolo din cauza relelor tratamente si cruzimilor aplicate de deținătorii iresponsabili care le-au abandonat si nu numai.
Aceasta nu justifică sub nici o formă perpetuarea acestor rele tratamente prin condamnarea lor la înfometare si obligarea tuturor cetățenilor la lipsă de umanitate si demnitate.
În final, precizăm faptul că autoritățile locale corespunzătoare Primăriei Municipiului București, Primăriei Sectorului 1 București, Primăriei Sectorului 2 București și Primăriei Sectorului 5 București nu au adoptat hotărâri de consiliu în acest domeniu, susținând protecția animalelor.
Nota: nr de dosar:37625/3/2025, 37626/3/2025, 37627/3/2025.
Asociatia TNR Capturare Sterilizare Eliberare
30.10.2025